Tu cum măsori iubirea ce ai putea să dai
În lumea ta îngustă, unde uitat e zborul ?
Răspunse blând poetul, cu rimele în grai,
Cu gândul dus departe, el veșnic visătorul :
« Aș număra secunde trăite fără ea
Și-n fiecare clipă ce trece în zadar
Și frunzele și iarba mereu aș întreba
De ce un veac îmi pare un vis venit prea rar ?»
Am întrebat soldatul cel dârz în toate cele :
« Iubirea îmi e spada și sângele vărsat,
Cel pentru libertate, când țara-n clipe grele-
Iubirea cea mai mare-de pază m-a chemat !»
Pe filozof găsit-am departe-n lumea lui,
El ca o lumânare sub soarele arzând :
« De-ar folosi aceasta nu știu nici cum, nici cui,
O trecere e viața și-un dor din când în când !»
La căpătâi de veghe copilului plăpând
O mamă în suspine își duce traiul greu ,
« Eu doar aștept fărâma Stăpânului, zicând :
Mărire Ție Doamne, Părinte bun al meu !»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu