Am luat un strop din marea cea albastră
Și bine am voit să-i fie lui
Atunci când l-am lăsat să se-ncălzească
În vară, sub dogoarea soarelui.
O clipă doar mai mult de l-am ținut
În palma-ntinsă, parcă înspre rugă,
Că inspre nicăieri a dispărut
Și m-am mirat unde-a putut să fugă.
Uimit, credeam că s-a putut ascunde
Mult mai adânc în cutele din palmă,
Însă privind cum zbuciumate unde
Mă biciuiau cu stropi, ca o sudalmă,
Am înțeles deplina tragedie
Și gestul fără rost ce-am săvârșit:
În mare doar, precum în veșnicie,
E stropul un întreg și-i fericit.
Tot astfel, tu, de-ai să renunți la mine
Ai fi întreagă, fără-asemănare,
Dar de ar fi să mă desprind de tine
Eu am să pier că stropul cel din mare.
stropul de mare,-n palma-ți încălzit,
RăspundețiȘtergerea fost măcar o clipă fericit,
e-ntreagă marea, spui, și fără el?
poate... dar nu va fi nicicând la fel!