duminică, 19 februarie 2012

Murim in noapte

 Iubita mea mă iartă dacă mâine   
 N-am să mai știu de tine sau de noi,   
 Însă în noaptea asta dă-mi puterea   
 Să pot muri puțin pentru-amândoi.   
    
 Nu arunca asupra-mi greu blestem,   
 Nu aș putea să port a sa povară,   
 Ci din zăpezi să ne croim o lume   
 Și mai târziu o altă primăvară.   
    
 Iubita mea demult înstrăinată   
 Sub răzvrătirea albelor ninsori,   
 Ne ducem de acum prea grea povara   
 Destinului de simpli muritori.   
    
 Poate că mâine ziua o să ierte   
 Întreaga neputință de a fi   
 Și ne va da atunci încă o șansă   
 De a trăi curat și a iubi.   
    
 E-o veșnicie însă până-n zori   
 Și sigur vom muri de mii de ori…

sâmbătă, 18 februarie 2012

Dor de absolut

Eu cred că e un dor de absolut
 Această răzvrătire ce mă doare,
Fără sfârşit şi fără început
Prins intr-un cerc din care nu-i scăpare.

 Sunt clipe înainte şi `napoi
însă-ntre ele doar o umbră tristă,
Căci toată depărtarea dintre noi
E absolutul care nu există.

N-aş fi nimic de nu m-ai mângâia
Măcar cu-n gând, din când în când, spre seară,
De ce atunci povara îmi e grea
în iarnă, şi aştept o primăvară ?

Nu ştii răspunsul, nu îl ştiu nici eu,
 Secundele ce trec îl duc departe,
în noi un singur dor crescând mereu
Ia astăzi locul clipelor deşarte.

Ce dor cumplit se sfărmă în suspine,
Mi-e dor de absolut cum mi-e de tine…

marți, 7 februarie 2012

Ascunderi în lume

 
 
 Că să fiu singur mă închid în casă,  
 Dar gândurile negre nu mă lasă  
 Ci-n fiecare ungher se coboară  
 De-a valma și apoi mă înconjoară.  
   
 Mă cert mai mult cu mine an de an,  
 Dar nu ca și cu-n frate, ci dușman   
 Îmi sunt chiar mie însumi și îmi pare  
 Că nu e nicio cale de-mpăcare.  
   
 Așa că rătăcesc adeseori  
 Sub mângâierea albelor ninsori,  
 Dar prea curând din vraja lor curată  
 Nu mai rămâne-o clipă nepătată,  
   
 Căci zgura gândului s-a revărsat  
 Peste tărâm de vis, imaculat… 
 Într-un târziu găsesc și-a mea scăpare  
 În forfota din jur, clocotitoare,  
   
 Iar ca să scap de mine-atunci, anume  
 Fug de acasă și m-ascund în lume …

luni, 6 februarie 2012

Măr pentru noi

   
 
 
 S-au sfărâmat secundele-n pustiu  
 De parcă n-ar fi vrut să ne rănească  
 Și-acum un măr mai stă să înflorească  
 În locul lor, deși e prea târziu.  
   
 Ce nesperată toamnă a rămas  
 Să umple locul clipelor spre seară,  
 Iar mărul, ce-a crezut că-i primăvară,  
 Prin frunze moarte caută popas.  
   
 Sărman de el, ce iarnă o să cadă  
 Mult mai curând decât ne-am fi dorit  
 Și-atunci cu flori de gheață-mpodobit,  
 Pierind, sub mari troiene de zăpadă,  
    
 Va mai visa, o clipă doar, un vis  
 Ce nu-i e dat nici unui pom pe lume,  
 Că îl vor duce-n casă și-i vor pune  
 În ramuri mere coapte…dar învins  
   
 Sub ger va dispărea și nici chiar noi  
 N-om ști că a pierit pentru-amândoi…
 

miercuri, 1 februarie 2012

Atenție




    
 
 
 Atenție, cad fluturi din zările albastre  
 Peste întreaga lume, când nu voim ierta,  
 Și poate nu sunt fluturi ci sufletele noastre  
 Sfărmate-n mii de cioburi sub clipa vieții, grea.  
 
 Atenție, cad frunze, mult prea curând ucise  
 De nepăsarea toamnei ce-n ger le-a părăsit 
 Și poate nu sunt frunze ci ne-mplinite vise  
 Ce au trecut în goană prin noi și ne-au rănit.  
   
 Atenție, cad stropii ca floarea de cicoare,  
 Pierduți când ploi păgâne ne-au răscolit amar  
 Și poate nu sunt stropii ci lacrimi pe-o scrisoare  
 Ce piere-n praful vremii, uitată `ntr-un sertar.  
   
 Atenție, cad stele și noaptea o sfâșie,  
 Ce rană-nsângerată e cerul la zenit… 
 Și poate nu sunt stele, dar nimeni n-o să știe  
 Că-s inimile noastre ca un apus rănit.  
   
 Când peste toți, de-a valma, cad cruci în țintirim  
 Un strigăt doar răzbate : Atenție, murim…