Doar speranța

       

 În visele mele e noapte  

 Și corbii mai țipă-a pustiu,  

 În visele tale iubito  

 Ce nor a căzut și nu știu?  

   

 În spațiile mele e trudă  

 Și oamenii mor separat,  

 În lumea ta strâmbă iubito  

 Ce frunză căzând te-a `ntristat?  

   

 În sufletul meu e o luptă,  

 Nici bine nici rău n-a învins,  

 În inima-ți tristă iubito  

 Ce iarnă cumplită a nins?  

   

 În palmele mele țin toată  

 Povara absurdei tăceri,  

 În palmele tale iubito  

 Ce spaime păstrezi, ce dureri?  

   

 În mine iubito târziu e și nu  

 Mai este speranță, de poți îmi dai tu?

 

 

Minciuni

        

 Lacrimei tale scurse printre gene  

 O să-i răspundă frunza mea rănită,  

 Mințindu-te că-i bine,-apoi alene  

 Lăsându-se de talpa ta strivită.  

   

 Glasului stins, cu irizări de seară,  

 Întregul lan de maci se va pleca   

 Mințindu-te că iar, a câtă oară,  

 E bine, chiar de inima ți-e grea.  

   

 Sub umbra palmei, înspre cer deschisă,  

 Cocorii vor țipa a disperare  

 Mințindu-te că-i bine când ucisă  

 E lumea de minciuni și nepăsare.  

   

 Cohortei tale de-amintiri deșarte  

 Se vor supune visele pe rând  

 Mințindu-te că nu îți sunt departe  

 Ci că e bine…insă prea curând.  

   

 Ne desfrunzim, rămânem triști și goi  

 Și vai, câtă minciună între noi.

 

 

Dureri

  

   

 Când s-a `ntâmplat atunci, întâia oară,  

 La ceas târziu, ca orice început,  

 Iubirea ta ar fi putut să doară  

 Atât de mult, însă nu a durut.  

   

 Când am ascuns în suflet o comoară,  

 Păstrând-o în locașul neștiut,  

 Povara ei ar fi putut să doară  

 Atât de mult, însă nu a durut.  

   

 Când, dinspre iarnă, altă primăvară  

 S-a revărsat pe trupul meu de lut,  

 Lumina ei ar fi putut să doară  

 Atât de mult, însă nu a durut.  

   

 Când disperarea a venit să ceară,  

 Dezlănțuită, ultimul tribut,  

 Tristețea ei ar fi putut să doară  

 Atât de mult, însă nu a durut.    

 

 Dar când te-ai dus, străină-n fapt de seară,  

 Spre alte zări, știind că te-am pierdut  

 Atât de mult voiam să nu mă doară  

 Plecarea ta, dar, vai, cât a durut.