Alungă-mă din lume

 

 

   

 

 Acum în iarna asta, fără teamă,  

 Zidește-mă în omul de zăpada,  

 Apoi tristețea lumii-ntregi o cheamă  

 În pieptul meu, s-aducă multă roadă.  

   

 Ia spinii umbrei și rănește-mi zborul,  

 Aruncă-mă din cerul înstelat  

 Să simt că pe pământ, eu, muritorul,  

 Nimic nu sunt și nici n-am existat.  

   

 Ascunde-mă curând, dar fără ură,  

 De visul rătăcit ce n-are rost,  

 Îngroapă-mă adânc sub munți de zgură  

 Ca nimeni să nu știe de am fost.  

   

 Și cu iubirea pură, infinită,  

 Să mângâi tandru amintirea mea,  

 Mințindu-te, să crezi c-ai fost iubită  

 Și-atunci povara nu-ți  va mai fi grea.  

   

 Atât îți cer, dar astăzi, ca și cum  

 Acestea toate nu ar fi de-ajuns,  

 Pe-altarul tău să mă prefaci în scrum  

 Și să mă-mprăștii-n lume pe ascuns…