Ca două jumătăți ce se atrag
Spre a-mplini destinul ce li-i scris,
Noi răsfiram al clipelor șirag,
Că suntem prinși în jocul interzis.
Degeaba rugă înălțăm spre cer,
Degeaba îndurare mai cerșim,
Un zeu ne-a `mpodobit cu flori de ger
Și nu îi pasă dacă ne iubim.
Însingurați în clipe de răgaz,
Când mai dorim din veșnicie-un strop,
Din lacrima prelinsa pe obraz
O să se nască-n lume greu potop.
Ne căutăm în zborul neștiut,
Pe-o rază unde visul n-are țel,
Doar două jumătăți de la-nceput
Ce nu se regăsesc, o ea și-un el.
Ce mare-i ne`mplinirea, acum când înțeleg
Că azi am fi alături, de am fi fost…intreg…
prin timpul care-aleargă în neștire,
RăspundețiȘtergeremisterul vieții poate-am să-l dezleg:
iubirea este calea spre-ntregire,
nu orice jumătăți fac un întreg!
(nu râde că m-a prins înțelepciunea
că doar trei zile, știi, ține minunea!) :)
misterul vietii sigur il dezlegi
RăspundețiȘtergerecaci un intreg il faci din doi intregi...
esti fericita astazi pe deplin...
la mine tine...dar mult prea putin...