Iubita mea mă iartă dacă mâine
N-am să mai știu de tine sau de noi,
Însă în noaptea asta dă-mi puterea
Să pot muri puțin pentru-amândoi.
Nu arunca asupra-mi greu blestem,
Nu aș putea să port a sa povară,
Ci din zăpezi să ne croim o lume
Și mai târziu o altă primăvară.
Iubita mea demult înstrăinată
Sub răzvrătirea albelor ninsori,
Ne ducem de acum prea grea povara
Destinului de simpli muritori.
Poate că mâine ziua o să ierte
Întreaga neputință de a fi
Și ne va da atunci încă o șansă
De a trăi curat și a iubi.
E-o veșnicie însă până-n zori
Și sigur vom muri de mii de ori…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu