Dor de absolut

Eu cred că e un dor de absolut

 Această răzvrătire ce mă doare,

Fără sfârşit şi fără început

Prins intr-un cerc din care nu-i scăpare.

 Sunt clipe înainte şi `napoi

însă-ntre ele doar o umbră tristă,

Căci toată depărtarea dintre noi

E absolutul care nu există.

N-aş fi nimic de nu m-ai mângâia

Măcar cu-n gând, din când în când, spre seară,

De ce atunci povara îmi e grea

în iarnă, şi aştept o primăvară ?

Nu ştii răspunsul, nu îl ştiu nici eu,

 Secundele ce trec îl duc departe,

în noi un singur dor crescând mereu

Ia astăzi locul clipelor deşarte.

Ce dor cumplit se sfărmă în suspine,

Mi-e dor de absolut cum mi-e de tine…