sâmbătă, 17 martie 2012

Dureri

  
   
 Când s-a `ntâmplat atunci, întâia oară,  
 La ceas târziu, ca orice început,  
 Iubirea ta ar fi putut să doară  
 Atât de mult, însă nu a durut.  
   
 Când am ascuns în suflet o comoară,  
 Păstrând-o în locașul neștiut,  
 Povara ei ar fi putut să doară  
 Atât de mult, însă nu a durut.  
   
 Când, dinspre iarnă, altă primăvară  
 S-a revărsat pe trupul meu de lut,  
 Lumina ei ar fi putut să doară  
 Atât de mult, însă nu a durut.  
   
 Când disperarea a venit să ceară,  
 Dezlănțuită, ultimul tribut,  
 Tristețea ei ar fi putut să doară  
 Atât de mult, însă nu a durut.    
 
 Dar când te-ai dus, străină-n fapt de seară,  
 Spre alte zări, știind că te-am pierdut  
 Atât de mult voiam să nu mă doară  
 Plecarea ta, dar, vai, cât a durut.
 
 

3 comentarii:

  1. "dor, durere, îndurerare,
    moarte prin însingurare..."(Gabriela Hurezean)

    RăspundețiȘtergere
  2. as fi ramas mereu in prag povara
    as fi cantat si chiar n-ai fi stiut
    ca sufletu-mi pe struna de vioara
    era prea trist si mult ar fi durut...
    anna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dar ce dureri, ca florile de crin
      pastrate-n primaveri fara raspuns,
      nu lacrimi mari ci numai un suspin
      de-ar fi ramas si ar fi fost de-ajuns...

      Gand bun pentru tine Anna !

      Ștergere