Când s-a `ntâmplat atunci, întâia oară,
La ceas târziu, ca orice început,
Iubirea ta ar fi putut să doară
Atât de mult, însă nu a durut.
Când am ascuns în suflet o comoară,
Păstrând-o în locașul neștiut,
Povara ei ar fi putut să doară
Atât de mult, însă nu a durut.
Când, dinspre iarnă, altă primăvară
S-a revărsat pe trupul meu de lut,
Lumina ei ar fi putut să doară
Atât de mult, însă nu a durut.
Când disperarea a venit să ceară,
Dezlănțuită, ultimul tribut,
Tristețea ei ar fi putut să doară
Atât de mult, însă nu a durut.
Dar când te-ai dus, străină-n fapt de seară,
Spre alte zări, știind că te-am pierdut
Atât de mult voiam să nu mă doară
Plecarea ta, dar, vai, cât a durut.
"dor, durere, îndurerare,
RăspundețiȘtergeremoarte prin însingurare..."(Gabriela Hurezean)
as fi ramas mereu in prag povara
RăspundețiȘtergereas fi cantat si chiar n-ai fi stiut
ca sufletu-mi pe struna de vioara
era prea trist si mult ar fi durut...
anna
dar ce dureri, ca florile de crin
Ștergerepastrate-n primaveri fara raspuns,
nu lacrimi mari ci numai un suspin
de-ar fi ramas si ar fi fost de-ajuns...
Gand bun pentru tine Anna !