Că să fiu singur mă închid în casă,
Dar gândurile negre nu mă lasă
Ci-n fiecare ungher se coboară
De-a valma și apoi mă înconjoară.
Mă cert mai mult cu mine an de an,
Dar nu ca și cu-n frate, ci dușman
Îmi sunt chiar mie însumi și îmi pare
Că nu e nicio cale de-mpăcare.
Așa că rătăcesc adeseori
Sub mângâierea albelor ninsori,
Dar prea curând din vraja lor curată
Nu mai rămâne-o clipă nepătată,
Căci zgura gândului s-a revărsat
Peste tărâm de vis, imaculat…
Într-un târziu găsesc și-a mea scăpare
În forfota din jur, clocotitoare,
Iar ca să scap de mine-atunci, anume
Fug de acasă și m-ascund în lume …
strălucitoarea, candida ninsoare
RăspundețiȘtergeree uneori perfidă-ascunzătoare
și lumea e-un nesigur adăpost,
schimbându-și rostul vieții în nerost...
prin gânduri, prin cuvânt, prin tot ce faci
cu lumea și cu tine să te-mpaci
și-atunci mai albă-ți va părea ninsoarea
și liniștit îți vei urma cărarea!
de unde-atata pace sa gasesc
Ștergerecand zi de zi mai mult ma risipesc
si-mi pare ca ma pierd, insingurat
de tot ce-i pur, de tot ce e curat,
asa ca daca nici ninsoarea nu imi este
o cale spre ravnita mea poveste
si nici in lume nu gasesc scapare
un singur loc imi este spre salvare
il stii si tu, departe, parasit
e satul ce m-asteapta linistit...
p.s. n.b. n.a etc samd.....