joi, 15 noiembrie 2012

Ultima nuntă


 

   

 Viscolirea  iernii ne e dar de nuntă,   

 Albele troiene or să  fie strai   

 Nimeni să nu vadă tâmpla mea căruntă   

 Și pe veșnicie mire să mă ai.   

    

 Cheamă dar nuntașii bine să le fie   

 Îmbrăcați cu toții ca de sărbătoare,   

 Însă ei sărmanii nu au cum să știe   

 Că această nuntă e o-nmormantare.   

    

 Îngropăm iubirea zilelor de vară   

 În scrâșnirea nopții tremurând sub ger,   

 Că mi-ai fost o clipă, tu a câta oară   

 Încă mă mai cauți în frânturi de cer .   

    

 Florile de gheață ce ne-aduc nuntașii   

 Să presare vraja ultimului gând,   

 Pacea și uitarea să ne fie nașii,   

 Cununați în moarte cum n-am fost nicicând.   

    

 Când zădărnicia vieții ne înfruntă   

 Să ne fie-n moarte cea din urmă nuntă ...

 

 

 

 

 

 

 

 

2 comentarii:

  1. dinspre albul nunții nu e nicio veste
    săniile-și urcă zurgălăii-n cer
    și-o să ningă tainic ca într-o poveste
    vom fi călătorii unui drum stingher

    și povara iernii alții or s-o poarte
    nu va fi nici nuntă, nu va fi nici moarte

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce carare sluta ne va sta-nainte
      cu noroi si zloata, mai apoi cu ger,
      si zapada iernii va cadea fierbinte
      ca o prevestire-a marelui mister

      cand nici nunti, nici moarte nu or sa mai fie
      doar plecari spre ceruri si spre vesnicie...

      Ștergere