Mai strunește zborul clipelor deșarte
Înspre veșnicia florilor de crin,
Prea grăbește astăzi viața către moarte,
Nu avem nici vreme să ne mai iubim.
Alergând de-a valma înspre nicăieri
Am pierdut secunda ce a fost a mea,
De-o găsești în taina unei alte veri
Să o dărui iernii, fulgilor de nea.
Nu plăti tributul nopților haine,
Doar un strop de rouă mării să-l închini,
Lăcrimează astăzi, mâine va fi bine,
Pentru totdeauna vom fi doi străini.
Vom cunoaște greaua, trista-nstrăinare
Prinsă în durerea mersului în doi,
Până mâine însă câtă îndurare
Să mai aibă cerul pentru amândoi ?
Până mâine, totuși, îl avem pe azi,
RăspundețiȘtergereTu visezi un munte-nmiresmat de brazi,
Eu un drum spre marea neagră de albastră...
E atâta viață în povestea noastră!
Și-atunci ,,să culegem flori și să zâmbim
noi, care-atât de repede murim!,,
Ar fi frumos sa mai zambim in doi
ȘtergereDe nu ar plange cerul peste noi,
De nu am fi pierduti in asta lume
Fara sa stim ce ne dorim anume...
Si flori...de unde timp sa mai privim
Cand prea devreme si prea tristi murim...
Gand bun pentru tine Elena !
Mai exista timp pentru-ncercare
RăspundețiȘtergeremai exista vreme sa iubim
mai exista drum spre marea mare
apoi vine varsta cand murim
de atata nepasare-n oameni
de atata dor ce tot nutrim...
Mai exista toate cate spui,
Ștergereinsa visul a pierit demult,
zi de zi pe drumul nu stiu cui
ratacesc si-al vietii greu tumult
ma zdobeste sub a sa urgie...
pana maine e o vesnicie...
Plecaciune Anna