E prea târziu să-mi spui că luna plânge
Cu lacrimi-stele ca într-un descânt
Și-un plop în colțul inimii se frânge
Cu crengile întoarse spre pământ.
Privește-mi ochii, câtă disperare
E în tumultul mărilor de vis,
Aruncăte-n adânc, nu e scăpare,
Noi robi suntem iar viața cerc închis.
Poate demult, cândva, ne-a fost mai bine
Sub bolți de frunze
Dar am uitat și zilele senine
Și clipa când pesemne ne-am iubit.
Acum înstrăinați, fără puterea
De-a regăsi o cale înapoi,
Purtând pe umeri spaima și durerea
Ne ducem dorul, obosiți și goi
Spre un tărâm unde nimic nu-i viu,
Scăpare nu avem…e prea târziu …
in irisi verzi se scalda marea
RăspundețiȘtergeretristetile au ochi de flori
ne fura din albastru zarea
sub arcuri de lumina ard fiori...
anna
si desfrunziri de-a valma, ce durere
Ștergeredin ochii tristi se scurge ca in vis,
e prea tarziu si-i numai o parere
un curcubeu pe cerul interzis...