Cuvintele în jocul lor ciudat
A câtă oară
iar s-au răzvrătit?
La început
frumos, nevinovat
Iar mai
târziu cu ură au lovit ...
Și
necuvintele în locul lor
S-au așezat
să-i țină loc luminii
Ce-apoi s-a
stins în lacrimă, de dor,
Iar florile
s-au ofilit sub spinii
Ce au crescut
pe suflet și-au durut
Iubirea când
s-a pregătit să moară,
Era demult și
nimeni n-a știut
Că moartea ei
cumlit o să îi doară,
Căci fiecare
căuta un drum
Spre veșnicie
și spre fericire,
Dar orice pas
ce îl făceau nicicum
Nu le-aducea
visata nemurire,
Ci mai adânc
se îngropau în lut
În neființa
lumilor de ceară,
S-a stins
iubirea, astăzi neștiut
Un suflet nu
mai vrea decât să piară....
Cuvântul de-nceput a fost lumină!
RăspundețiȘtergereL-am murdărit cu gândul cel ascuns
Și alungați din tainica grădină
Tot căutăm neliniștii răspuns.
Cuvântul de-nceput a fost iubire!
Dar l-am târât prin beznă și noroi,
Am rătăcit cărări spre fericire
Și, tot mai mult, cărările spre noi.
De-am învăța din tot ce ne-a durut,
Am regăsi cuvântul de-nceput!
Bună seara, optimistule!
Dar nu-nvatam nimic, mereu gresim
ȘtergereSi zi de zi mai mult ne amagim
Ca mai e vreme-n acest veac ocult
Desi pierduti noi am murit demult...
Bine ai revenit cu versul minunat !
Curat optimist !